Legal
Politica de confidențialitate
Actualizat:
Cine suntem
Acest site este administrat de LIMINALOGIC SRL, CUI 48316700, Reg. Com. J2023010837404 („Liminalogic”, „noi”). Suntem operatorul datelor personale descrise aici. Ne poți scrie la contact@liminalogic.ro.
Ce date colectăm
Când folosești formularul de contact, primim numele, adresa de email, firma (dacă o completezi), mesajul tău și limba paginii de pe care ai scris.
Când ne scrii direct pe email, primim adresa ta de email și ce alegi să ne scrii.
Când folosești instrumentul gratuit Plan automatizare, primim și păstrăm descrierea procesului sau a funcționalității, aplicațiile și volumele pe care le adaugi opțional, răspunsurile la eventualele întrebări, planul în sine și limba paginii. Ca să oferim un singur plan de persoană, păstrăm și un ID aleator salvat în browserul tău și un hash cu cheie al adresei IP (niciodată adresa în sine). Te rugăm să nu incluzi în descriere nume, adrese de email sau alte date personale. Dacă ne trimiți planul, primim și numele, adresa de email, firma (dacă o completezi) și mesajul tău.
Serverul nostru prelucrează pentru scurt timp adresa IP, ca să afișeze site-ul și să limiteze abuzurile asupra formularului și a instrumentului Plan automatizare.
Numărăm vizitele cu Umami, un instrument de analiză open-source pe care îl găzduim noi. Înregistrează pagina deschisă, site-ul de pe care ai venit, browserul, tipul de dispozitiv și țara, precum și clicurile pe butoane ca „Cere o discuție”. Nu folosește cookie-uri, nu salvează nimic pe dispozitivul tău și nu păstrează adresa IP: o folosește doar ca să afle țara. Dacă browserul tău trimite semnalul Do Not Track, vizita nu este numărată. Nu folosim instrumente de publicitate.
De ce le folosim
Ca să-ți răspundem și, dacă ne ceri, să pregătim o ofertă. Temeiul legal este efectuarea de demersuri la cererea ta înainte de un posibil contract și interesul nostru legitim de a răspunde solicitărilor comerciale.
Ca să generăm planul, să limităm la un plan de persoană și să vedem ce cer firmele, ca să ne îmbunătățim munca, pe baza interesului nostru legitim. Dacă ne trimiți planul, îl folosim ca să-ți răspundem, ca la orice solicitare.
Ca să protejăm site-ul de spam și abuzuri, pe baza interesului nostru legitim de a-l menține funcțional.
Ca să vedem ce pagini sunt utile și să îmbunătățim site-ul, pe baza interesului nostru legitim. Statisticile de vizitare sunt agregate și nu sunt folosite niciodată ca să te identifice.
Cine le mai vede
Mesajul tău este livrat prin serverul nostru de email și stocat la furnizorul nostru de găzduire din Uniunea Europeană. Statisticile de vizitare rămân pe serverul nostru din Uniunea Europeană. Nu vindem datele și nu le transmitem în scop de marketing.
Ca să generăm un plan, descrierea ta este trimisă unui model AI prin OpenCode Zen (opencode.ai), care acționează ca persoană împuternicită de noi. Furnizorii modelelor nu folosesc cererile ca să-și antreneze modelele; unii le păstrează cel mult 30 de zile, ca să prevină abuzurile.
Dacă programezi o discuție prin Calendly, Calendly prelucrează programarea conform propriei politici de confidențialitate.
Cât timp le păstrăm
Păstrăm solicitările, inclusiv planurile pe care ni le trimiți, cel mult 24 de luni de la ultimul schimb de mesaje, cu excepția cazului în care duc la un contract, când se aplică regulile de păstrare ale contractului. Planurile pe care nu ni le trimiți sunt șterse după 24 de luni.
Drepturile tale
Poți cere accesul la date, rectificarea sau ștergerea lor, restricționarea prelucrării, te poți opune prelucrării și poți primi datele într-un format portabil. Scrie-ne la contact@liminalogic.ro.
Poți depune și o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP, www.dataprotection.ro).